Tehnologie

Coșuri de gunoi de 7000 de euro, în Iași

Prin achiziţionarea unor astfel de coşuri de gunoi, municipiul Iaşi a intrat în rând cu oraşe precum New York, Hamburg, Dublin şi Stockholm, doar acolo coşurile de gunoi fiind atât de inteligente. Preţul este unul pe măsură.

  • Cele mai noi coşuri de gunoi achiziţionate în Iaşi le dă posibilitatea ieşenilor să se conecteze gratuit la Internet. Astfel, municipiul a intrat în rând cu New York, Hamburg, Dublin şi Stockholm, doar acolo coşurile de gunoi fiind atât de inteligente. Preţul este unul pe măsură: un coş de gunoi costă cât o maşină la mâna a doua, adică nu mai puţin de 7.000 de euro.    „După cum ştiţi, Iaşul a câştigat foarte multe premii de Smart City. Şi vrem ca Iaşul să fie un oraş Smart City. Ceea ce facem noi acum reprezintă normalitatea în Vestul Europei. Vrem să aducem normalitatea şi la Iaşi ”, spune Cătălin Neculau, directorul Salubris.
  • Societatea Salubris Iaşi a cumpărat 30 de astfel de containere stradale inteligente. Potrivit reprezentanţilor companiei, un astfel de coş are panou solar pentru alimentare, o capacitate de colectare de opt ori mai mare decât cele clasice şi se comportă ca un punct hotspot.  „Un astfel de container face foarte multe lucruri. Ne ajută în colectarea deşeului stradal. Şi, cel mai important, mai puţine maşini vor merge să colecteze acest gunoi. Deci va fi mai puţin CO2. Iaşul are un necesar de 350 de astfel de containere. Sperăm ca în doi ani de zile acest proiect să fie implementat 100%, aşa cum a fost el implementat în Stockholm”, a adăugat Cătălin Neculau, directorul Salubris.
  • De aceeaşi părere este Daniel Helldén, reprezentant al Consiliului de Trafic din Stockholm. „Acestea economisesc transportul şi reduc consumul de plastic. Nu se vor umple la fel de repede şi sunt capsulate. Avem un oraş mai curat. Sunt incredibil de mulţumit de acest aspect.” Dacă se află pe o rază de 50 de metri în jurul unuia dintre cele 30 de containere achiziţionate de Salubris, ieşenii se pot conecta gratuit la Internet.
  • „Să stau lângă coşul de gunoi doar pentru acces la internet?“

Printre ieşeni, părerile sunt împărţite. Pe lângă faptul că le vine greu să creadă că un coş de gunoi le poate oferi posibilitatea de a se conecta gratuit la wi-fi, nu pe mulţi îi încântă ideea de a sta lângă un container stradal doar pentru a avea internet gratuit. Nu trec cu vederea nici suma care a fost plătită pentru achiziţionarea acestor coşuri de gunoi. „Coşul ăsta oferă internet gratuit? Şi ce ar trebui să fac? Să stau lângă el doar pentru a avea acces la Internet?”, întreabă un ieşean.    Un alt cetăţean al municipiului Iaşi spune că era nevoie de câteva coşuri de gunoi, dar nu de unele cu un IQ atât de ridicat. „Probabil îl voi folosi, însă doar pentru a-mi arunca gunoaiele. Era nevoie de coşuri de gunoi. Acum să fim serioşi, toată lumea are Internet pe telefon, nu cred că era nevoie de 7.000 de euro pentru asta”, afirmă ieşeanul în discuţia cu reporterul „Adevărul”. Directorul Salubris Iaşi spune că acest proiect este strâns legat de alte proiecte implementate la nivelul municipiului Iaşi. „La Iaşi, acest program este mai amplu. Aceeaşi firmă de telefonie implementează un proiect la nivelul mijloacelor de transport în comun, iar Primăria Municipiului Iaşi implementează un proiect pe tot ceea ce înseamnă parcurile din municipiu. Dacă toţi trei accesăm pe aceeaşi platformă, cu acelaşi operator, un cetăţean care se loghează la pubela inteligentă va avea acces la internet gratuit şi în parc, dar şi în mijloacele de transport în comun, fără să fie nevoit să se conecteze din nou”, a punctat Cătălin Neculau, directorul Salubris Iaşi.   Firma de telefonie mobilă va pune în funcţiune conexiunea coşului cu lumea digitală abia de săptămâna viitoare.

Leave a Comment

Font Resize