Sport

Când lasă Messi echipa la care a stat de la începutul carierei lui?

La 33 de ani, starul argentinian pare convins că e momentul să aibă parte de o nouă provocare, după o viaţă petrecută la formaţia blau-grana.

  • La Barcelona a început curăţenia! Quique Setién (61 de ani) a fost demis şi, foarte probabil, va fi înlocuit de Ronald Koeman.  Dincolo de situaţia băncii tehnice, circulă zeci de zvonuri, privind schimbările care vor urma în cadrul lotului. Cea mai mare „bombă“ ar fi plecarea lui Lionel Messi (33 de ani), după cum a scris pe reţelele de socializare jurnalistul Marcelo Bechler. Acesta e considerat o sursă importantă, fiind primul ziarist care a oferit ştirea trecerii lui Neymar la PSG, în 2017. Acum, Bechler a scris că Messi i-ar fi informat pe şefii Barcelonei că vrea să plece încă din această vară, nu în 2021, când îi expiră acordul. Totuşi, conform „Mundo Deportivo“, conducătorii catalani au dezminţit informaţia furnizată de Bechler, spunând că Messi n-ar fi zis nimic despre o plecare imediată.
  • Chiar şi aşa, presa internaţională a scris că Manchester City, unde se află Josep Guardiola, antrenorul cu care Messi s-a înţeles de minune la Barcelona, va fi destinaţia argentinianului, în această vară.  Şi o altă „bombă“: preşedintele Bartomeu vrea să-l readucă pe Neymar la club, deşi PSG, calificată în semifinalele Ligii Campionilor, tocmai a anunţat că brazilianul va rămâne pe viaţă la formaţia pariziană.

Leave a Comment

Font Resize